”Panglica albastra” (Blue Riband, Nastro Azzurro) este un trofeu prin care companiile maritime recompenseaza nava de pasageri cu cea mai rapida traversare a Atlanticului intre Anglia si America de Nord, o adevarata competitie tehnica in care au fost implicati arhitecti si constructori navali, companii maritime, comandanti de nave, echipaje si, nu in ultimul rand, o tara intreaga pentru care “Panglica albastra” a devenit o mandrie nationala.

In perioada in care propulsia era asigurata exclusiv cu ajutorul vantului navele cu vele erau într-o permanenta intrecere pentru un timp cat mai scurt intre locul de incarcare si destinatia finala, timp care totusi era de ordinul lunilor. Cele mai rapide veliere au fost clipperele, nave cu mai multe catarge si o suprafata velica impresionanta folosite in special pentru transporturile de ceai din China spre Europa,    primul transport cu ceai din noua recolta aducand beneficii companiei si admiratie pentru nava si echipaj. Clipperul ”Cutty Sark” s-a remarcat in special prin comertul cu ceai din China si lana din Australia cu un record de 73 de zile intre Londra si Sydney dar memorabile au fost „duelurile” cu „Thermopilae”, un alt clipper celebru, informatiile despre traversadele peste oceane ale celor doua nave fiind in atentia armatorilor si presei din acele timpuri.  Deschiderea Canalului Suez (1869) in chiar anul cand a fost lansat la apa „Cuty Sark” a dus in timp la „detronarea” clipperelor din categoria „cele mai rapide nave”, vapoarele cu aburi compensand viteza mai mica cu un traseu mai scurt si independenta fata de capriciile naturii. „Cutty Sark” se odihneste astazi intr-un doc uscat in Greenwich, sud-estul Londrei, fiind amenajat ca un adevarat muzeu.

Vapoarele nu puteau sa lipseasca din tabloul tentativelor de record chiar daca la inceput aveau propulsie mixta, vele si motoare cu aburi, cea mai rapida traversare a Atlanticului de la est la vest fiind recompensata cu ”Panglica Albastra” (Blue Riband, Nastro Azzurro), o flamura albastra ridicata pe catargul principal al navei. Competitia are ca data de inceput anul 1838 cand nava „Sirius” cu propulsie mixta dar navigand doar cu motorul a intrat in portul New York dupa 15 zile de navigatie urmata a doua zi de „Great Western”, plecata cu doua zile mai tarziu. Interesant este ca echipajul de pe „Sirius” a fost nevoit sa foloseasca drept combustibil pentru motorul cu aburi tot ce era lemn la bord – mobilier, finisaje interioare, aceasta traversare fiind preluata ca eveniment de Jules Verne in romanul „Ocolul Pamantului in 80 de zile”.

Cucerirea trofeului „Panglica Albastra” a fost o acerba competitie intre companiile din tari cu o industrie navala puternica – Anglia, Germania, Franta, Italia, Statele Unite, nave cu nume de legenda fiind la un moment dat mandria unei intregi natiuni: 1907 – Lusitania (Anglia), 1929 – Bremen (Germania), 1933 – Rex (Italia), 1935 si 1937 – Normandie (Franta), 1936 si 1938 – Queen Mary (Anglia), ultimul record fiind stabilit in 1952 de  pachebotul american „United States” – 3 zile, 12 ore, 12 minute (11 – 15 Iulie 1952), viteza medie 35,59 Nd (65,91 km/h) – 1 Nd (Nod) = 1 Mm (Mila marina) / ora; 1 Mila marina = 1.852 m.

Cele 35 de transatlantice care au detinut „Panglica Albastra” au apartinut Angliei (25), Germaniei (5), SUA (3) si cate unul Italiei si Frantei. Producatorul de bere Peroni a ales in 1963 denumirea „Nastro Azzurro” pentru o bere premium ca un omagiu adus pachebotului italian „Rex”, castigatorul trofeului in 1935.

Gheorghe Eliad

APSR / AIPS