Mereu mai repede

Mereu mai repede

Mereu mai repede

0 comments 📅15 October 2016, 14:10

Privind în trecut putem constata că doi factori s-au remarcat  prin contribuţia lor la dezvoltarea  mijloacelor de transport – dezvoltarea tehnicii si, de multe ori, orgoliul, mândria, dorinţa individuală sau naţională de a fi mai rapid sau mai mare iar urmarea a fost o continua competitie in stabilirea de recorduri de viteza pe sol, apa si in aer.

Automobilele au inceput primele, recordul de 100 km/h fiind stabilit în 1899 (105,85 km/h) cu “La Jamais Contente” (Niciodata Mulţumită !!), automobil la care propulsia era asigurată de două motoare electrice alimentate de baterii Fulmen, putere echivalentă de 68 CP, pilot – belgianul Camille Jenatzy. Acest record de viteză a impulsionat gândirea tehnică a constructorilor de maşini  dar şi curajul celor care le conduceau, motorul electric fiind rapid înlocuit de cel cu ardere internă iar recordurile obţinute la un moment dat nu au fost decat un reper pentru stabilirea altora. Englezul John Cobb a depăşit limita de 600 km/h (634,39 km/h) in 1947 stabilind un record care a rezistat zeci de ani , americanul cu origini croate Gary Gabelich a atins în 1970 limita celor 1000 km/h ducând vehiculul de record “Blue Flame” la 1001,474 km/h, pasul urmator fiind depăşirea vitezei sunetului (1225 km/h, valoare cunoscuta ca număr Mach).

BlueFlame

Revenind la recordul de peste 1000 km/h stabilit in 1970 trebuie sa-i mentionam  pe cei trei “eroi” ai acestei deosebite realizari care sunt, in realitate, patru: constructorul, pilotul, masina si … locul unde s-a desfasurat tentativa de record, celebra pista de sare Boneville situata pe fundul unui vechi lac de langa orasul Salt Lake City, statul american Utah – la aceea data in lume erau doar trei piste care indeplineau conditiile necesare stabilirii de recorduri: Boneville- SUA, Eyre- Australia si Baskunciak- Uniunea Sovietica.

BLUE FLAME a reprezentat 30 de ani de eforturi ale inginerului american Dick Keller, proiectantul si constructorul masinii de record, care a preluat si adaptat multe solutii tehnice inovatoare ce isi aflasera aplicabilitatea in tehnici de varf cum ar fi rachetele, aliajele de mare duritate, electronica etc. Pilotul care a condus BLUE FALME la peste 1000 km/h a fost “ajutat”- daca se poate spune asa- de o nereusita, mai exact de neincluderea sa pe lista cosmonautilor din programul  Apollo. Numele sau: Gary Gabelich, american provenit dintr-o familie de origine iugoslava, varsta – 30 de ani. Vehiculul de record aducea mai mult cu o racheta asezata pe patru roti, singurele “accesorii” care dovedeau ca era vorba de o masina terestra, propulsia fiind asigurata de un motor racheta alimentat cu un amestec utilizat la uriasul transportor cosmic Saturn. Aceasta adevarata “racheta terestra” avea o lungime de 12,5 m, enorma putere dezvoltata de motorul racheta – echivalenta cu aproape 60,000 CP, a impus pentru franarea in deplina siguranta utilizarea unei parasute, sistem similar cu cel utilizat in aviatie. In tunelul aerodinamic s-a depasit viteza sunetului (1200 km/h) dar recordul a fost stabilit la “doar” 1000 km/h din motive de securitate,  rotile avand anvelopele garantate pana la 700 mph (1130 km/h).

Regulamentul FIA – Federatia Internationala a Automobilului face omologarea unui record de viteza in functie de viteza medie rezultata din doua parcurgeri succesive ale traseului intr-un interval nu mai mare de o ora cu o depasire minima de 1% a vechiului record.  In ziua stabilita pentru tentativa de record conditiile atmosferice nu au fost in totalitate corespunzatoare dar BLUE FLAME a reusit sa efectueze cele doua treceri in ambele sensuri in intervalul de timp necesar si a devenit primul vehicul terestru care a depasit limita celor 1000 km/h, mai exact  1001,667 km/h.

Gary Gabelich a avut un grav accident la 290 km/h in competitiile de viteza pe un sfert de mila, accident care a pus capat activitatii de pilot de curse si, intr-un fel, l-a determinat sa se orienteze doar spre realizarea unui nou vehicul cu care sa depaseasca viteza sunetului la sol.

A incetat din viata in 1984 in urma unui accident de motocicleta.

BLUE FLAME a reprezentat o realizare de exceptie pentru perioada respectiva iar recordul stabilit de Gary Gabelich nu a facut decat sa impulsioneze si mai mult pe toti cei angrenati in permanenta disputa sportiva dintre om si timp care inseamna recordurile de viteza.

 

Gheorghe Eliad

APSR/ AIPS

 

No Comments

No Comments Yet!

You can be first one to write a comment

Leave a comment