Un sasiu usor,un motor montat in exteriorul aparatului,un rotor si o elice propulsoare-cam asa ar putea fi prezentat simplificat un aparat de zbor din categoria celor “neconventionale” si anume “girocopterul-o combinatie intre avion si elicopter.

De la avion a fost preluata elicea amplasata in spate care asigura forta de impingere pentru decolare si deplasare in aer iar de la elicopter a fost “imprumutat” rotorul care se roteste liber si permite ridicarea de la sol si mentinerea in zbor. Simplu,nu-i asa ??

In anul 1923 inginerul spaniol Juan De La Cierva a pus in practica aceasta idee,a insumat actiunea celor doua piese in miscare,rotorul si elicea propulsoare,obtinand in final un aparat de zbor numit “girocopter”.Elicea,asemanatoare celei de la avion,asigura deplasarea la sol iar de la o anumita viteza,in general 60-70 km/h,rotorul care se misca liber creaza o portanta suficienta si permite decolarea pe o distanta scurta de maxim 100 m.Pilotul are la indemana o mansa care controleaza inclinarea rotorului pentru urcare,coborare sau virare,aparatul are in spate si o mica deriva amplasata in fluxul de aer al elicei si,actionata tot de la mansa,creste capacitatea de virare.

Intre elicopter si girocopter sunt doua diferente,prima-rotorul elicopterului este actionat de motor iar la girocopter este liber si se roteste doar datorita miscarii la sol sau in aer iar a doua-elicopterul poate decola de pe loc si se poate mentine in zbor “la punct fix” fara sa piarda din inaltime pe cand girocopterul are nevoie pentru decolare de un rulaj la sol de cca. 100 m si nu se poate mentine stationar in zbor,exceptand cazul pierderii de inaltime prin coborare cu cca. 6m/s in autorotatie in cazul opririi motorului.

Acest tip de aparat de zbor,usor de construit si pilotat,si-a gasit intrebuintari in activitati civile-supravegherea padurilor,pulverizarea de substante pentru agricultura,transporturi postale,legatura intre orase cu aterizari in “piata principala”,observarea traficului rutier.Armata nu putea sa stea deoparte de la o utilizare militara,unul dintre cazurile cele mai cunoscute este din cel de-al doilea Razboi Mondial cand germanii,pe celebrele lor submarine (U-Boot),foloseau uneori un girocopter fara motor (autogir) ca “ochiul submarinului”.In navigatia de suprafata autogirul era remorcat cu o franghie speciala si de la o anumita viteza rotorul asigura ridicarea la 100-300 m,pilotul reusind astfel sa observe o suprafata mai mare din zona de patrulare si sa comunice imediat orice aparitie a inamicului.

Constructia girocoperelor a devenit,multumita si contributiei tehnologiilor moderne,o activitate specializata pentru mici firme care realizeaza aparate “la cheie” sau in kit-uri pe care amatorii cu o pregatire corespunzatoare le pot realiza in “garajul din spatele casei”.

Caracteristicile tehnice ale acestui interesant aparat de zbor variaza de la constructor la constructor dar putem sa luam ca referinta urmatoarele: masa (gol)=115-300 kg,diametrul rotorului portant=6-9 m,putere motor=50-100 CP,masa maxima=270-560 kg,mono sau biloc,rezervor=20-60 l,viteza=130-170 km/h,consum=9-15 l/h.

Simplu,usor,economic,astfel ar putea fi definit pe scurt girocoperul.

In anii ’70-80 in Romania au fost realizate mai multe girocoptere de catre pasionati care foloseau rotoare in constructie proprie,motor de masina,roti de bechie,sasiu din teava dar datorita conditiilor de siguranta impuse de reglementarile aviatice si in special lipsei unei documentatii adecvate aceste constructii nu au putut fi materializate ca aparate de zbor.

Gheorghe Eliad

APSR / AIPS